Stava
iennu pi casu nta la Via Sacra, comu ô me solitu
pinsannu
nun m’arricordu a quali fissarii:
arriva
unu chi io canuscia sulu di nomu
e
affirranumi la manu mi dici «comu va, carissimu?»
«Magnificamenti,
almenu comora» ci rrispunnu
«e
ti auguru chiddu chi dissidira lu to cori».
E
vistu chi mi vinija appressu, «Voi qualcosa?» ci dumannu. E iddu
«M’avissi
a canusciri,» m’arrispunniu, «semu genti di littra». Io arripighjai
«Nu
mutivu di cchjui pi stimarti». Circannu comu nu dispiratu di staccarimi
cuminciai
a caminari cchjù forti, datu chi iddu insistija,
facennu
finta di diri qualcosa nta l’oricchja di lu servu chi mi stava accantu
lu
sururi mi scinnija di la testa a li garruna.
«Miatu
tu, Bolanu, chi ai su beddu caràttiri!»
dicija
ntra di mija, mentri chi chiddu parrava a vanvira
e
ludava li vaneddi e la città. E vistu chi io nun ci rrispunnija iddu mi
dissi:
«O
misirabbili, tu speri inutilmenti di scappari, lu staju virennu di nu
bel pezzu,
ma
nun cunchjuri nenti; ti staiu appressu finu all’urtimu,
ti
persequitu di cà finu a unni vai».
«Nun
è nicissariu chi mi veni appressu, vaiu a fari visita
a
unu chi tu nun canusci, è malatu luntanu di cà,
dabbanna
di lu Tevere, vicinu a la villa di Cesare».
«Nun
aiu nenti da fari e nun sugnu putruni, accussì t’accumpagnu».
Abbasciu
l’aricchji comu nu sciccareddu cu la menti rassignata
quannu
ci mettinu ncoddu nu carricu pisanti.
Chiddu
cumincia arreri: «Se tu mi canuscissi bonu,
nun
avissi cchjù tanta stima né di l’amicu Viscu e mancu di Variu,
infatti
cu è capaci di scriviri chjussai versi e cchjù viloci di mia?
E
cu sapi abballari cchjù grazziusu di mia?
Io
cantu comu mancu Ermogene lu sapi fari.»
Avia
arrivatu lu momentu di dumannarici: «Tu ci l’ai na mamma,
parenti,
quarcunu a cui ci poti ntirissari se sî vivu?»
«Nun
aiu cchjù a nuddu, li sippillii a tutti».
«Miati
iddi! Ora rrestu io. Ammazzami:
infatti
supra di mia passa nu distinu tristi
chi
na vecchja nduvina sabina mi svilau
quannu
io era picciriddu, dopu chi zaccuariau lu casciuni di li prufezzii
«Nò
nu vilenu putenti, né na spada nimica, né la tisi,
la
tussi o la pudagra chi veni da vecchi, si lu pigghjanu;
nu
iornu o n’autru lu ammazza nu chiacchiaruni,
se
è ntelligenti, avi a scansari li chjacchjaruna quannu diventa anzianu.»
Aviamu
arrivatu a lu tempiu di Vesta e già s’avija cunchjusu
la
quarta parti di la iurnata e si detti lu casu chi lu uastafesti
avia
statu cunvucatu da lu iudici: se nun s’avissi prisintatu
avissi
pirdutu la causa pirchì avia datu la garanzia.
«Se
mi voi beni, — dissi — rresta cà cun mia nu mumentu.»
«Avissi
a moriri se mi sentu la forza o se m’intennu di liggi civili;
e
poi aiu a jiri di primura unni sai tu» «Aiu nu dubbiu, nun sacciu chi
fari
—dissi
— se abbannunari a tia o la causa.» «Lassami stari a mia.»
«Scordatillu»,
arrispunni chiddu e cuminza ad aumintari lu passu;
io,
datu chi nun si po’ luttari cu lu cchiù forti ci vaiu appressu.
«Mecenate
comu si cumporta cun tia?» Arripighja chiddu,
«È
n’omu di poca cumpagnia e avi la testa fina.
Nuddu
sapi fari usu di la ricchizza megghju di iddu. Io saria pi tia
nu
bonu aiutanti chi ti pulissi fari da spadda
se
tu vulissi apprisintari a ‘st’omu: avissi a moriri
se
nun ci facissi li scarpi a tutti.» «Ddà nun si vivi
commu
pensi tu e nun c’è casa cchjù onesta di chidda
né
cchjù luntana di chissi mali, — io ci dicu —
e
nun mi disturba propriu lu fattu chi iddu è cchjù riccu e cchjù
ntelligenti;
c’è
pi ognunu lu so postu.» «Tu cunti cosi accusì granni
chi
si ponnu cririri difficilmenti.» «Eppuru è accussì.»
«Tu
mi dài curaggiu, pi ‘ssu fattu io vulissi essiri unu di li so amici
intimi.»
«Se
tu lu dissidiri, data la to scienza, lu poi cunquistari;
e
iddu lu sapi chi poti essiri vinciutu, è pi ‘ssu fattu chi è difficili
nta
li primi cuntatti.» «Nun la smettu di tintari:
currumpu
li so servi cu li regali; nun mi dugnu pi vinciutu
se
oggi nun m’arricivi; cercu li occasioni giusti;
ci
vaiu ncontru a li bivii, lu accumpagnu;
la
vita nun ni duna nenti senza fari sacrifici.»
Ntô
mentri chi dici ‘ssi cosi, ecco chi arriva
Fuscu
Aristiu, caru amicu miu e chi lu canusci bonu.
Ni
firmamu. «D’unni veni e unni vai?» ci spia e ci rispunni.
Cuminzai
a tirarlu pi la manica, a darici pizzicuna nta li brazzi
totalmenti
insinsibili, fannuci signali
scacciànnuci
l’occhju, accussì mi purtava via.
‘Ddu
tintu aurusuni facennu finta di nenti rririja;
a
mia la feli m’abbrusciava lu ficatu.
«Mi
dicii chi mi vulii diri sicuramenti ammucciuni nun sacciu chi.»
«M’arricordu
bonu, ma ti lu dicu meghju nta n’autra occassioni:
oggi
è lu trentesimu sabatu: certu nun voi offènniri
l’Ebrei
circuncisi?» Io ci arrispunnu:
«Nun
aiu nudda rreligioni.» «Ma io sì! Sugnu dubbiusu
unu
di li tanti. M’ai a pirdunari; ni parramu n’autra vota.»
‘Ssu
iornu m’avia iurnatu davveru niru!
Lu
briccuni si la svigna e mi lassa a mia sutta di lu cuteddu.
Pi
casu ci va ncontru chiddu chi ci avia fatta la quarela
«Unni
vai disgrazziatu?» ci dici gridannu, e «Ti pozzu pighjari
comu
testimoniu?» Io ci proiu subitu l’aricchia.
Lu
strascina nta lu tribunali; na confussioni da tutti li du parti,
genti
chi arriva da tutti banni. Apollo mi sarvau accussì.