"Il patrimonio greco, criticamente purificato, è parte integrante della fede cristiana" (Benedetto XVI)

"La cultura dell’Europa è nata dall’incontro tra Gerusalemme, Atene e Roma" (Benedetto XVI)

 

  HomeChi siamoLa rivistaTestiDidatticaAttivitàGuestbookVariaCerca

 

Carmi di Catullo e di altri autori

tradotti nel dialetto galloitalico di San Fratello e in siciliano da Benedetto Di Pietro

(Catullo: dal volume di B. Di Pietro, Ô frosch (Al fresco). Poesie nel dialetto galloitalico di San Fratello, ed. Montedit, Melegnano;

Orazio e Tibullo: traduzioni gentilmente messe a disposizione dall'Autore)

Nota sulla fonetica

 

Carme 1

Cui dono lepidum novum libellum

arida modo pumice expolitum?

Corneli, tibi: namque tu solebas

meas esse aliquid putare nugas

iam tum, cum ausus es unus Italorum

omne aevum tribus explicare cartis

doctis, Iuppiter, et laboriosis.

quare habe tibi quidquid hoc libelli

qualecumque; quod, o patrona virgo,

plus uno maneat perenne saeclo.

 

 

Dialetto gallo-italico di San Fratello

A chi ghj’u arrijel quoss beu dibr nuov

adisciea ara ara cu la rraca pulisg?

A tu, Cornelio, a tu ch’a li maji causi

ghji dist mpurtänza fina di quoi tamp

quänn tu, unich ntra ghj’Italici, t’arrizijest

di cunter la stuoria univirseu nta trai dibr,

mpurtänt, pi Giove!, ma stancausg.

Nanqua: accetta ‘st dibrìan, pi cau chi pà valar;

e tu, Musa chi mi pruriegi,

fea chi rau cuntinuiess a vivir

cchjussei di na ginirazzian.

 

Dialetto siciliano

A cu ci lu rrijalu ‘ssu beddu libru novu

allisciatu ora ora cu la petra pomici?

A tia, Corneliu, a tia ch’a li me cosi

ci dasti mpurtanza fina da ‘ddi tempi

quannu tu, unicu ntra l’Italici, ti pighjasti u pisu

di cuntari la storia univirsali nta tri libri,

mpurtanti, pi Giovi!, ma stancusi.

Nunca: accetta ‘ssu libru, pi chiddu chi po' valiri;

e tu, Musa chi mi pruteggi,

fa chi iddu cuntinuassi a esistiri

pi cchjù di na generazioni.

 

 

Carme  5

Vivamus mea Lesbia, atque amemus,

rumoresque senum severiorum

omnes unius aestimemus assis!

Soles occidere et redire possunt:

nobis cum semel occidit brevis lux,

nox est perpetua una dormienda.

Da mi basia mille, deinde centum,

dein mille altera, dein secunda centum,

deinde usque altera mille, deinde centum.

Dein, cum milia multa fecerimus,

conturbabimus illa, ne sciamus,

aut ne quis malus invidere possit,

cum tantum sciat esse basiorum.

 

Dialetto gallo-italico di San Fratello

Spassuomamila, Lesbia maia, e amuomam,

e di cau chi disgiu i vecchj spardaraur

nieucc n’i auoma cunsidirer n centesim!

U sau pà tramunter e turner arrier:

a nieucc na vauta chi tramaunta u pach alustr di la vita

m’arresta da darmir na saula nuott perpetua.

Däm mil basgiuoi, apuoi neutr ciant,

ancara ieucc mil, puoi arrier ciant,

ancara fina a neucc mil, e arrier ciant.

Apuoi, quänn mi ng’auoma dät tenc mighjier,

mbrughjuoma u caunt, accuscì n’i arcanusciuoma cchjù,

e puru pircò cuscì nudd tint am pà essir nviriaus

quänn vien a savar di tucc quosc basgiuoi.

 

Dialetto siciliano

Spassamunila, Lesbia mia, e amàmuni,

e chiddu chi dicinu li vecchi sparraturi

nuiautri nun l’avemu cunsidirari n centesimu!

Lu suli poti tramuntari e turnari arreri:

a nuiautri na vota chi tramunta la poca luci di la vita

n’arresta di dormiri na sula notti perpetua.

Dùnami milli vasuna, poi nautri centu,

ancora nautri milli, poi arreri centu,

ancora fina a nautri milli, e arreri centu.

Poi, quannu ni n’avemu datu tanti mighjara

mbrughjamu lu cuntu, accussì nun li canuscemu cchjù,

e puru pirchì accussì nuddu tintu omu poti essiri nviriusu

quannu veni a sapiri di tutti ‘sti vasuna.



Catullo, ed. Manuzio (1502)

Nell'immagine: Catullo, Tibullo e Properzio nell'ediz. di Aldo Manuzio (Venezia 1502).

Orazio, Epodo 3

Parentis olim siquis inpia manu

senile guttur fregerit,

edit cicutis alium nocentius.

O dura messorum ilia.

quid hoc veneni saevit in praecordiis?

num viperinus his cruor

incoctus herbis me fefellit? an malas

Canidia tractavit dapes?

ut Argonautas praeter omnis candidum

Medea mirata est ducem,

ignota tauris inligaturum iuga

perunxit hoc Iasonem,

hoc delibutis ulta donis paelicem

serpente fugit alite.

Nec tantus umquam Siderum insedit vapor

siticulosae Apuliae

nec munus umeris efficacis Herculis

inarsit aestuosius.

At siquid umquam tale concupiveris,

iocose Maecenas, precor,

manum puella savio opponat tuo,

extrema et in sponda cubet.


Dialetto gallo-italico di San Fratello

D’EGHJ

Se chercun cu la mean sagriliga

ghj’avoss a taghjer la gaula a sa pätri vecchj

bisagna cunannerlu a manger d’eghj

ch’è piei dû vilen.

O stami cadausg dî miraraur!

Chi vilen è quoss chi mi teghja li buriedi?

Arvauti è seangu di vipara,

mies cru ammuccian nta la minestra?

Oppuru fu Canidia ch’accucinea ‘ssa purcaria?

Quänn Medea, ô mezz di tucc ghj’Argonauti

fu curpira di li bidozzi dû capiteuni

ch’avaia mpaier i tar suotta dû zau chi n’avaiu mei vist,

a Giasone u strijea cun quoss ieghj;

na vauta chi musijea i rrijel cun quoss,

si vindichiea di la concubina e scappea

saura dû sirpant cu li ieli.

Mei tänta arsura accalea di li stoddi

saura di la Puglia disidirausa di eua

né fu cchjù brusgiant u rrijel nfilea

saura di li späddi dû furzaus Ercole.

Se t’avossu a vinir ancara quosc pitit,

adiegr di n Mecenate, iea ti fäzz ghj’aurij

chi la taua zzita si mittoss la mean

davänt di la buocca quänn la uoi basger,

e durmiss duntean nta la paunta dû diet.


Dialetto siciliano

L’AGGHJU

Se qualcunu cu la manu sacriliga

ci avissi a tagghjari la gola a so patri vecchju

bisogna cunnannarilu a manciari l’agghju

chi è peju di lu vilenu.

O stòmachi caddusi di mietituri!

Chi vilenu è chissu chi mi tagghja li bureddi?

Forsi è sangu di vipera,

misu cruru ammucciuni nta la minestra?

Oppuru fu Canidia chi cucinau ‘ssa purcaria?

Quannu Medea, nto menzu di tutti l’Argonauti

si nnamurau di li biddizzi di lu capitanu

ch’avia a mpaiari li tori sutta di lu giogu mai vistu prima,

stricau a Giasone cun ‘ssu agghju;

na vota chi musiau li rijali cun chissu

si vinnicau di l’amanti e scappau

supra di lu sirpenti alatu.

Mai tanta arsura scinnìu di li stiddi

supra di la Puglia sicca

né fu cchjù cauru lu rrijalu nfilatu

supra li spaddi di lu forti Erculi.

Se t’avissiru a vèniri ancora ‘ssi pititti,

allegru d’un Mecenate, iò ti fazzu l’auguri

chi la to zzita si mittissi la manu

davanti la bucca quannu la voi vasari,

e durmissi nta la sponda luntana di lu lettu.



ALBIO TIBULLO. Elegie. (I, 10)
 
LE ARMI
Quis fuit, horrendos primus qui protulit enses?
            Quam ferus et vere ferreus ille fuit!
Tum caedes hominum generi, tum proelia nata,
            Tum brevior dirae mortis aperta via est.
An nihil ille miser meruit, nos ad mala nostra
            Vertimus, in saevas quod dedit ille feras?
Divitis hoc vitium est auri, nec bella fuerunt,
            Faginus astabat cum scyphus ante dapes.
Non arces, non vallus erat, somnumque petebat
            Securus varias dux gregis inter oves.
Tunc mihi vita foret, Valgi, nec tristia nossem
            Arma nec audissem corde micante tubam.
Nunc ad bella trahor, et iam quis forsitan hostis
            Haesura in nostro tela gerit latere.
Sed patrii servate Lares: aluistis et idem,
            Cursarem vestros cum tener ante pedes.
Neu pudeat prisco vos esse e stipite factos:
            Sic veteris sedes incoluistis avi.
Tunc melius tenuere fidem, cum paupere cultu
            Stabat in exigua ligneus aede deus.
Hic placatus erat, seu quis libaverat uvam
            Seu dederat sanctae spicea serta comae:
Atque aliquis voti compos liba ipse ferebat
            Postque comes purum filia parva favum.
At nobis aerata, Lares, depellite tela,
            Hostiaque e plena rustica porcus hara.
Hanc pura cum veste sequar myrtoque canistra
            Vincta geram, myrto vinctus et ispe caput.
Sic placeam vobis: alius sit fortis in armis,
            Sternat et adversos Marte favente duces,
Ut mihi potanti possit sua dicere facta
            Miles et in mensa pingere castra mero.
Quis furor est atram bellis accersere Mortem?
            Imminet et tacito clam venit illa pede.
Non seges est infra, non vinea culta, sed audax
            Cerberus et Stygiae navita turpis aquae:
Illic peresisque genis ustoque capillo
            Errat ad obscuros pallida turba lacus.
Quin potius laudandus hic est quem prole parata
            Occupat in parva pigra senecta casa!
Ipse suas sectatur oves, at filius agnos,
            Et calidam fesso comparat uxor aquam.
Sic ego sim, liceatque caput candescere canis
            Temporis et prisci facta referre senem.
Interea Pax arva colat. Pax candida primum
            Duxit araturos sub iuga curva boves:
Pax aluit vites et sucos condidit uvae,
            Funderet ut nato testa paterna merum:
Pace bidens vomerque nitent, at tristia duri
            Militis in tenebris occupat arma situs.
Rusticus e lucoque vehit, male sobrius ipse,
            uxorem plaustro progeniemque domum.-
Sed veneris tunc bella calent, scissosque capillos
            femina, perfractas conqueriturque fores;
flet teneras subtusa genas: sed victor et ipse
            flet sibi dementes tam valuisse manus.
At lascivus Amor rixae mala verba ministrat,
            inter et iratum lentus utrumque sedet.
A lapis est ferrumque, suam quicumque puellam
            verberat: e caelo deripit ille deos.
Sit satis e membris tenuem rescindere vestem,
            sit satis ornatus dissolvisse comae,
sit lacrimas movisse satis: quater ille beatus
            quo tenera irato flere puella potest.
Sed manibus qui saevus erit, scutumque sudemque
            is gerat et miti sit procul a Venere.
At nobis, Pax alma, veni spicamque teneto,
            Profluat et promis candidus ante sinus.
Trad. in galloitalico

LI IERMI

Chi fu u prim chi nvintea li tirribil iermi?
Quänt fu firac e sanza cuor!
Fu adaura chi ievu origini li strägi e li uerri,
adaura si arbì la scurzaraura pi la mart tirribil.
Mascibau, cau scuntant ni iev nudda cuorpa,
nieuc vutämu a nasc dänn cau chi rau
m’avaia dät pi ghj’animei firac.
Quossa è cuorpa dû rricch ar e ni ghji fun uerri
nfina chi si mangieva nta n cupan di dogn di feagh.
Nin ghj’eru castiei, né bastijuoi,
e u pigurier s’adurmiva sanza preoccupazzian
ntô mezz di li pieuri di ogni culaur.
Adaura la vita avoss a stät bauna pi iea, chier Valgio,
                                                   e n'aviss canusciù
li iermi tirribil, né avoss a suntì la trumma cû pärpit dû cuor.
Ara suogn strascinea cu la farza a cumbättir e giea arvauti
                                                           cherch
nimiegh    
apripära li frecci distinäri a nficchers nta la maji chierni.
Iermi dî miei Lari prurigim e sarvam: vieucc stisc m’adivest
quänn ancara fighjìan fujiva di zzea e di ddea.
E ni v’avirgugnai di essir fätt di dogn antiegh:
accuscì vieucc avai abitea nta li chiesi di miei antinei.
Adaura la giant era cchiù sinciera e era di parada
puru se u diea stasgiaia nta na caplina cun pachi sciaur.
U diea era sadisfätt sia chi chercun ghj’avoss a fätt bagnaruri cû vìan
sia chi chercun ghj’avoss a mies na curauna di spieji ntesta:
e chi avaia la pussibilitea ghj’uffriva uasteddi
e apress di rau la saua fighja chjinina uffriva na brusca di mieu      
                                                                                 seuna
Tinai duntean di nieucc, o Lari, li frecci dû braunz
e vi affr n sacrifizzi n parch dû miea purcil cien.
Iea stiss cu la testa ncurunära di murtidda v’u part
vistì umil e part canostr apparei cu la murtidda.
Accuscì iea v’avoss a plesgir: fuss puru neutr valuraus
cu li iermi e cu l’aira di Marte a sbaraghjer i capiteuni nimisg,
n muoru chi mantr iea stasgioss buvann n surdea mi cuntäss li                                                                              
                                                        saui avvinturi
e dissigniess cû vìan ghj’accampamant saura di la teula.
Chi pazzia è quossa d’acciamer vers di nieucc la mart?
La mart l’avuoma di saura e a muccian arriva pass-passìan.
Nin ghj’è nudd chiemp curtivea ntô maun suottaterra, né vigna,
ma u firac Cerber e u tint mariner di li eui dû Stige:
ddea na fuodda smarta cu li gauti danijeri e i cavai bruschijei
vea a rränt rränt dî uorgh nar.
Accuscì è di stimer cchjussei cau ch’arriciv la saua tearda etea
ntô sa pavr paghjer, circundea dî sî fighjuoi!
Rau stiss sbuoghja li pieuri, nvec sa fighj sbuoghja ghj’agniei,
e sa mughjier apripära d’eua chieuda pi sa marì steanch.
Puloss puru iea essir accuscì
e mi fuss cuncirì di virar i miei cavai adivinter bleanch
e da vecchj cunter i fätt di la giuvuntù.
Ntô frattamp la Pesg curtiväss li canzuoi. La Pesg mi nsigniea
a cunusgir i buoi mpaiei suotta dî zau pi davurer:
la Pesg ghji dott alif a li vir e assistimea u muost,
n muoru chi la dancedda di crita dû pätri avirsäss vìan cier.
Ô tamp di pesg dusgiu la zzappotta e la àmara, u rränzit
cumuoghja li iermi tirribil amuccieri dû surdea cû cuor dur.
Ntantìan adiegr, u videan s’assuoma antra di la campegna
cu la mughjier e i fighjuoi saura dû carrott.
Agliauri ncarmuocciu li battägli di Venere e la fomna s’adamanta
pî cavai scarmighjiei e li parti rruotti.
Bastunijera nta la fecc bedda cieng, ma cieng
puru u vunziraur p’avar li mei accuscì pisänt e bäbi.
Amaur priputant aministra nta la scierria i nsurt scangiei,
e s’assetta fann finta di nant ntô mezz di d’un e d’eutra ncagniei.
È di rraca o di ferr, chi bastunia la sua fomna
e fea sciannir dû zzieu i signardei.
S’accuntuntäss di strazzerghj dincadd u bilìan,
di scarmighjerghj i cavai piccinei, di ferla ciengiri:
quättr vauti cuntant d’am
chi cu la sau rregia fea ciengir la fomna.
Cau chi mana li mei, si pighjiess u scut e la läncia,
e stasgioss duntean di la bedda Venere.
Vien nta nieucc, Pesg binirata, purtann la spiega
e la taua vantr bleanca fuss cina di bunänzi.
 

Trad. in siciliano

LI ARMI

Cu fu lu primu chi nvintau li tirribili armi?
Quantu fu firoci e senza cori!
Fu allura chi eppiru origini li stragi e li uerri,
allura si arapìu la scurzatura versu la morti terribili.
Però, ‘ddu scuntentu non eppi nudda curpa,
nuiautri girammu a nostru dannu chiddu chi iddu
n’avìa datu pi l’animali firoci.
Chissa è curpa du beddu oru e nun ci furu uerri
fina a quannu si manciava nta nu cuppuni di lignu di faggiu.
Nun c’eranu né casteddi, né bastiuni,
e lu picureri s’addurmiva senza preoccupazioni
ntô menzu di li pecuri di ogni culuri.
Allura la vita avissi a stata bona pi mia, caru Valgiu, e n'avissi
                                                                canusciutu
li armi terribili, né avissi sintutu la trumma cu lu parpitu di lu cori.
Ora sugnu purtatu cu la forza a cumbattiri e già
                                                                 qualche nimicu
pripara li frecci distinati a ficcarisi nta li me carni.
Armi di li me Lari prutiggitimi e sarvatimi: vuiautri stissi m’addivastivu
quannu ancora picciriddu fuiva di cà e di dà.
E nun vi virgugnati di essiri fatti di lignu anticu:
accussì vuiautri aviti abitatu nta li casi di li me antinati.
Allura la genti era cchjù sincera e tinìa la parola
puru se u diu stava nta la capillina cun pochi sciuri.
U diu era soddisfattu sia chi qualcunu ci avissi fattu bagnaturi cu vinu
sia chi qualcunu ci avissi misu na curuna di spichi ntesta:
e cu avia la pussibilità ci uffria uasteddi
e dopu di iddu la so fighjuledda uffria na intera brisca
                                                              di meli.
Tiniti luntani di nuiautri, o Lari, li frecci di bronzu
e vi offru in sacrifizziu nu porcu di lu me purcili chinu.
Io stissu cu la testa curunata di murtidda vi lu portu
vistitu umilmenti e portu canistri apparati cu la murtidda.
Di ‘ssa manera io v’avissi a piaciri: fussi puru n’autru valurusu
cu li armi e cun l’aiutu di Marti a sbaraghjari li capitani nimici,
in moru chi mentri io stassi bivennu nu surdatu mi cuntassi
                                                                    li so avvinturi
e disignassi cu lu vinu l’accampamenti supra la tavula.
Chi pazzia è chissa di chiamari versu di nuiautri la morti?
La morti l’avemu di supra e a mucciuni arriva chjanu chjanu.
Nun c’è nuddu campu curtivatu nta lu munnu sutterraniu, né vigna,
ma lu firoci Cerberu e lu tintu marinaru di li acqui di lu Stigi:
dà na fudda smorta cu li goti dannïati e li capiddi bruschiati
va tornu tornu di lu urgu niuru.
Accussì è d’ammirari cchjussai cu arricivi la so tarda età
nta lu so poviru paghjaru, cu li so figghjoli attornu!
Iddu stissu fa pasculiari li pecuri, mentri so figghju pasculìa l’agneddi,
e so mughjeri pripara l’acqua cauda pi so maritu stancu.
Putissi puru io essiri accussì
e mi fussi cuncessu di viriri li me capiddi divintari bianchi
e da vecchju cuntari li fatti di la giuvintù.
Nta lu mentri la Paci curtivassi li canzuna. La Paci m’insignau
a purtari li boi attaccati sutta di lu giogu pi arari:
La Paci alimintau la viti e sistimau lu mustu,
in moru chi la lancedda di crita di lu patri virsassi vinu chiaru.
Ô tempu di paci lùccicanu la zappetta e la òmmara, la ruggini
cummoghja li armi terribili ammucciati di lu surdatu cu lu cori duru.
N’anticchja allegru, lu viddanu si ritira a casa di la campagna
cu la mughjeri e li fighji supra lu carrettu.
Allura pìghjanu focu li battaghji di Venere e la fimmina si lamenta
pi li capiddi scumpighjati e li porti rrutti.
Bastuniata nta la facci bedda chjanci, ma chjanci
puru lu vincituri p’aviri li manu accussì pisanti e babbi.
Amuri priputenti amministra nta la sciarria li nsulti scanciati,
e s’assetta facennu finta di nenti nta lu menzu di l’unu e l’autra ncagnati.
È di petra o di ferru, cu bastunìa la so fimmina
e fa scinniri di lu cielu li dii.
S’accuntintassi di strazzarici ncoddu la suttana,
di scarmighjarici li capiddi pittinati, di farla chjanciri:
quattru voti cuntentu l’omu
chi cu la so raggia fa chjanciri la fimmina.
Chiddu chi mina li mani, si pighjassi lu scutu e la lancia,
e stassi luntanu di la bedda Venere.
Veni nta nuiautri, Paci biniritta, purtannu la spica
e lu to ventri biancu fussi chinu di bunnanzi.

San Fratello, Santuario dei Tre Santi

San Fratello, Santuario dei Tre Santi (Alfio, Filadelfo, Cirino)


ORAZIO
(Satire I, 9)
 
[IL GUASTAFESTE]

 
Ibam forte via sacra, sicut meus est mos
nescio quid meditans nugarum, totus in illis:
accurrit quidam notus mihi nomine tantum
arreptaque manu «quid agis, dulcissime rerum?»
«suaviter, ut nunc est», inquam, «et cupio omnia quae vis».
cum adsectaretur, «numquid vis?» occupo. at ille
«noris nos» inquit; «docti sumus». hic ego «pluris
hoc» inquam «mihi eris». misere discedere quaerens
ire modo ocius, interdum consistere, in aurem
dicere nescio quid puero, cum sudor ad imos
manaret talos. «o te Bolane cerebri
felicem» aiebam tacitus, cum quidlibet ille
garriret, vicos, urbem laudaret. ut illi
nil respondebam, «misere cupis» inquit «abire:
iamdudum video; sed nil agis: usque tenebo;
persequar hinc quo nunc iter est tibi». «nil opus est te
circumagi: quendam volo visere non tibi notum;
trans Tiberim longe cubat is prope Caesaris hortos.»
«nil habeo quod agam et non sum piger: usque sequar te.»
demitto auriculas, ut iniquae mentis asellus,
cum gravius dorso subiit onus. incipit ille:
«si bene me novi, non Viscum pluris amicum,
non Varium facies: nam quis me scribere plures
aut citius possit versus? quis membra movere
mollius? invideat quod et Hermogenes, ego canto.»
interpellandi locus hic erat «est tibi mater,
cognati, quis te salvo est opus?» «haud mihi quisquam.
omnis conposui.» «felices. nunc ego resto:
confice; namque instat fatum mihi triste, Sabella
quod puero cecinit divina mota anus urna:
hunc neque dira venena nec hosticus auferet ensis
nec laterum dolor aut tussis nec tarda podagra;
garrulus hunc quando consumet cumque: loquacis,
si sapiat, vitet, simul atque adoleverit aetas.»
ventum erat ad Vestae, quarta iam parte diei
praeterita, et casu tum respondere vadato
debebat; quod ni fecisset, perdere litem.
«si me amas,» inquit «paullum hic ades». «inteream, si
aut valeo stare aut novi civilia iura;
et propero quo scis.» «dubius sum, quid faciam», inquit,
«tene relinquam an rem.» «me, sodes.» «non faciam» ille,
et praecedere coepit; ego, ut contendere durum
cum victore, sequor. «Maecenas quomodo tecum?»
hinc repetit, «paucorum hominum et mentis bene sanae.
nemo dexterius fortuna est usus. haberes
magnum adiutorem, posset qui ferre secundas,
hunc hominem velles si tradere: dispeream, ni
summosses omnis.» «non isto vivimus illic,
quo tu rere modo; domus hac nec purior ullast
nec magis his aliena malis; nil mi officit, inquam,
ditior hic aut est quia doctior; est locus uni
cuique suus.» «magnum narras, vix credibile.» «atqui
sic habet.» «accendis quare cupiam magis illi
proximus esse.» «velis tantummodo: quae tua virtus,
expugnabis; et est qui vinci possit, eoque
difficilis aditus primos habet.» «haud mihi dero:
muneribus servos corrumpam; non, hodie si
exclusus fuero, desistam; tempora quaeram,
occurram in triviis, deducam. nil sine magno
vita labore dedit mortalibus.» haec dum agit, ecce
Fuscus Aristius occurrit, mihi carus et illum
qui pulcre nosset. consistimus. «unde venis et
quo tendis?» rogat et respondet. vellere coepi
et pressare manu lentissima bracchia, nutans,
distorquens oculos, ut me eriperet, male salsus
ridens dissimulare, meum iecur urere bilis.
«certe nescio quid secreto velle loqui te
aiebas mecum.» «memini bene, sed meliore
tempore dicam; hodie tricensima, sabbata: vin tu
curtis Iudaeis oppedere?» «nulla mihi» inquam
«relligio est.» «at mi: sum paullo infirmior, unus
multorum. ignosces; alias loquar.» huncine solem
tam nigrum surrexe mihi! fugit inprobus ac me
sub cultro linquit. casu venit obvius illi
adversarius et «quo tu, turpissime?» magna
inclamat voce, et «licet antestari?» ego vero
oppono auriculam. rapit in ius; clamor utrimque,
undique concursus. sic me servavit Apollo.

Trad. in galloitalico

U UESTAFESTI

    Stasgiaia anann pi chies nta la Via Seagra, cam ô miea salit
    pinsann ni m’arrigard chi fissarii:
    arriva un chi iea canusciaia sau di nam
    e affirranim la mean mi disg «Cam vea, carissim?»
    «Magnificamant, almen camara» ghj’arpaunn
    «e t’aurij cau chi dissidira u ta cuor».
    Gieach mi viniva apress, «Uoi chercausa?» ghji disc. E rau
    «M’avissi a canuoscir», m’arpunò; «suoma giant di dottra». Iea arpighjiei
    «n mutivu di cchjù pi stimert». Zzircann cam n dispirea di staccherm
    cumunzei a caminer cchjù fart, däta chi rau nsistiva,
    fann finta di dir chercausa nta l’arogia dû serv chi mi stasgiaia acchient
    e u suraur mi sciunaia di la testa fina ai garruoi.
    «Mija tu, Bolano, chi iei ‘ss beu carättar!»
    disgiaia ntra di iea, mantr chi cau pardäva a vänvara
    e ludäva li vaneddi e la cittea. E gieach iea ni ghj’arpunaia, rau mi diess:
    «O mizaräbu, tu spieri unutuli di scapper, u stäch virann di n bel pezz,
    ma ni cunchjuri nant; ti stäch apress fina a d’urtim,
    ti persecut di zzea fina ana vei».
    «N’è nicissärij chi mi vieni apress, väch a fer vissita
    a un chi tu ni canuosci, è malät duntean di zzea,
    dabäna dû Tevere, visgìan a la villa di Cesare».
    «Ni uò nant da fer e ni suogn putran, accuscì t’accumpegn».
    Abbesc l’arogi cam n sciaccardìan cu la mant rrassigniera
    quänn ghji mottu ncadd n chierrigh pisänt.
    Cau cumanza arrier: «Se tu mi canuscissi ban,
    n’avissi cchjù tänta stima né di d’amiegh Viscu e meanch di Väriu,
    nfätt chi è capec di scrivir cchjussei versc e cchjù vilac di iea?
    E chi sea abaler cchjù grazziaus di iea?
    Iea chient cam meanch Ermogene u sea fer.»
    Avaia arrivea u mumant di spijerghj: «Tu la iei na moma,
    parant, chercun a chi ghji nteressa se sai viv?»
    «Ni uò cchjù a nudd, i nvirruchiei a tucc».
    «Mija roi! Ara arrest iea. Amäzzam:
    nfätt saura di iea pässa n distìan trist
    chi na vecchja ndivina-vunturi sabina mi svilea
    quänn iea era carusìan, dipuoi chi sauazzea u cascian di li profezzii:
    «Nà n vilen putant, né na spära nimiega, né u massitieu,
    la tuoss o la pudeagra chi vien da vecchj, s’u pighju;
    n giuorn o d’eutr u amäzza n cchjacchjaran,
    se è ndiligiant, iea scanser i cchjacchjaruoi apana adivanta anzien.»
    Avimu arrivea ô tempio di Vesta e giea s’avaia cunchjurì
    la quearta peart di la giurnära e si dott u chies ch’u uestafesti
    avaia stät cunvuchiea dû giudisg; se ni s’avoss apprisintea
    avoss a pirdù la chieusa pircò avaia dät la garanzia.
    «Se mi uoi u bai, — diess —, arresta zzea cun iea n mumant.»
    «Avoss a murir se iea mi sant la farza o se mi ntann di liggi civieu;
    e apuoi uò aner di primura ana sei tu.» «Uò n dubbij, ni suò sach fer
    — diess —, se abanuner a tu o la chieusa.» «A iea desciam ster.»
    «Scardatlu», arpaun cau e cumanza a caminer cchjù fart;
    iea, gieach ni si pà fer la diuta cû cchjù fart ghji väcch apress.
    «Mecenate, cam si cumparta cun tu?» Cau arpighja,
    «È ng am di paca cumpagnia e iea la testa fina.
    Nudd sea fer us di la rricozza mieghj di rau. Iea saross pi tu
    n ban aiutänt, chi ti puloss fer da spädda
    se tu ulissi apprisinter a rau quost am: avoss a murir
    se ni ghji fasgissi li schierpi a tucc.» «Ddea ni si viv
    cam pansi tu, e nin ghj’è chiesa cchjù onesta di quodda,
    né cchjù dinteuna di quosc mei; — iea ghji dich —
    e ni mi disturba pruopia u fätt chi rau è cchjù rricch e cchjù ndiligiant;
    ghj’è p’ognun u sa past.» «Tu caunti causi accuscì gräni,
    chi si palu crar difficilmant.» «Eppuru è accuscì.»
    «Tu mi dei curegg, pi quoss iea uloss essir un di suoi amisg intim.»
    «Se tu u dissidiri, däta la taua scianza, t’u pai cunquister;
    e rau u sea chi pà essir vunzù, è pi quoss ch’è difficil
    ntê prim cuntätt.» «N’ameanch di ntinter:
    curraump i suoi serv cui rrijel; ni mi däch pi vunzù se iuoi
    ni m’arriciv; zzierch li occassiuoi giusti,
    ghji väch ô scauntra ê bivij, u accumpegn.
    La vita ni mi dea nant sanza fer tenc sacrifizzi.»
    Amantr chi disg quoss causi, ecco ch’arriva
    Fusco Aristio, chier amiegh miea e ch’u canuosc ban.
    M’affirmuoma. «D’ana vieni e ana vei?» ghji spija e ghj’arpaun.
    Pighjiei a tirerlu pi la mäniga, a derghj pizziguoi nta li bräzzi
    tauni nsinsibu, fannighj signiei
    scaccianghj d’uogg, n muoru chi mi purtäva via.
    Cau tint aurusan fann finta di nant rriraia;
    a iea la fieu m’abbrusgieva u figar.
    «Mi disgii chi m’ulii dir siguramant amuccian ni suò cò.»
    «Ghji pans ban, ma t’u dich mieghj nta neutra occassian:
    iuoi è u trentesim säbar: zzerta ni uoi offanir
    ghj’Abriei circuncisc?» Iea ghj’arpaun:
    «Ni uò nudda rriligian.» «Ma iea scì! Suogn dubbiaus
    un dî tenc. Mi iei pirduner; n parduoma neutra vauta.»
    Quoss giuorn m’avaia aggiurnì pruopia nar!
    U briccan si la svigna e mi descia a iea suotta dû cutieu.
    Pi chieus ghji vea ô scauntra cau chi ghj’avaia fätt la quarela
    «Ana vei, sdibusciea?» ghji disg gridann, e «Ti pazz pighjer
    cam distimauni?» Iea ghji parz subit l’arogia.
    U strascina ntô tribuneu; na cunfussian di tutt li dì peart,
    giant ch’arriva di tutt bäni. Apollo mi sarvea accuscì.





Trad. in siciliano

LU UASTAFESTI

Stava iennu pi casu nta la Via Sacra, comu ô me solitu
pinsannu nun m’arricordu a quali fissarii:
arriva unu chi io canuscia sulu di nomu
e affirranumi la manu mi dici «comu va, carissimu?»
«Magnificamenti, almenu comora» ci rrispunnu
«e ti auguru chiddu chi dissidira lu to cori».
E vistu chi mi vinija appressu, «Voi qualcosa?» ci dumannu. E iddu
«M’avissi a canusciri,» m’arrispunniu, «semu genti di littra». Io arripighjai
«Nu mutivu di cchjui pi stimarti». Circannu comu nu dispiratu di staccarimi
cuminciai a caminari cchjù forti, datu chi iddu insistija,
facennu finta di diri qualcosa nta l’oricchja di lu servu chi mi stava accantu
lu sururi mi scinnija di la testa a li garruna.
«Miatu tu, Bolanu, chi ai su beddu caràttiri!»
dicija ntra di mija, mentri chi chiddu parrava a vanvira
e ludava li vaneddi e la città. E vistu chi io nun ci rrispunnija iddu mi dissi:
«O misirabbili, tu speri inutilmenti di scappari, lu staju virennu di nu bel pezzu,
ma nun cunchjuri nenti; ti staiu appressu finu all’urtimu,
ti persequitu di cà finu a unni vai».
«Nun è nicissariu chi mi veni appressu, vaiu a fari visita
a unu chi tu nun canusci, è malatu luntanu di cà,
dabbanna di lu Tevere, vicinu a la villa di Cesare».
«Nun aiu nenti da fari e nun sugnu putruni, accussì t’accumpagnu».
Abbasciu l’aricchji comu nu sciccareddu cu la menti rassignata
quannu ci mettinu ncoddu nu carricu pisanti.
Chiddu cumincia arreri: «Se tu mi canuscissi bonu,
nun avissi cchjù tanta stima né di l’amicu Viscu e mancu di Variu,
infatti cu è capaci di scriviri chjussai versi e cchjù viloci di mia?
E cu sapi abballari cchjù grazziusu di mia?
Io cantu comu mancu Ermogene lu sapi fari.»
Avia arrivatu lu momentu di dumannarici: «Tu ci l’ai na mamma,
parenti, quarcunu a cui ci poti ntirissari se sî vivu?»
«Nun aiu cchjù a nuddu, li sippillii a tutti».
«Miati iddi! Ora rrestu io. Ammazzami:
infatti supra di mia passa nu distinu tristi
chi na vecchja nduvina sabina mi svilau
quannu io era picciriddu, dopu chi zaccuariau lu casciuni di li prufezzii
«Nò nu vilenu putenti, né na spada nimica, né la tisi,
la tussi o la pudagra chi veni da vecchi, si lu pigghjanu;
nu iornu o n’autru lu ammazza nu chiacchiaruni,
se è ntelligenti, avi a scansari li chjacchjaruna quannu diventa anzianu.»
Aviamu arrivatu a lu tempiu di Vesta e già s’avija cunchjusu
la quarta parti di la iurnata e si detti lu casu chi lu uastafesti
avia statu cunvucatu da lu iudici: se nun s’avissi prisintatu
avissi pirdutu la causa pirchì avia datu la garanzia.
«Se mi voi beni, — dissi — rresta cà cun mia nu mumentu.»
«Avissi a moriri se mi sentu la forza o se m’intennu di liggi civili;
e poi aiu a jiri di primura unni sai tu» «Aiu nu dubbiu, nun sacciu chi fari
—dissi — se abbannunari a tia o la causa.» «Lassami stari a mia.»
«Scordatillu», arrispunni chiddu e cuminza ad aumintari lu passu;
io, datu chi nun si po’ luttari cu lu cchiù forti ci vaiu appressu.
«Mecenate comu si cumporta cun tia?» Arripighja chiddu,
«È n’omu di poca cumpagnia e avi la testa fina.
Nuddu sapi fari usu di la ricchizza megghju di iddu. Io saria pi tia
nu bonu aiutanti chi ti pulissi fari da spadda
se tu vulissi apprisintari a ‘st’omu: avissi a moriri
se nun ci facissi li scarpi a tutti.» «Ddà nun si vivi
commu pensi tu e nun c’è casa cchjù onesta di chidda
né cchjù luntana di chissi mali, — io ci dicu —
e nun mi disturba propriu lu fattu chi iddu è cchjù riccu e cchjù ntelligenti;
c’è pi ognunu lu so postu.» «Tu cunti cosi accusì granni
chi si ponnu cririri difficilmenti.» «Eppuru è accussì.»
«Tu mi dài curaggiu, pi ‘ssu fattu io vulissi essiri unu di li so amici intimi.»
«Se tu lu dissidiri, data la to scienza, lu poi cunquistari;
e iddu lu sapi chi poti essiri vinciutu, è pi ‘ssu fattu chi è difficili
nta li primi cuntatti.» «Nun la smettu di tintari:
currumpu li so servi cu li regali; nun mi dugnu pi vinciutu
se oggi nun m’arricivi; cercu li occasioni giusti;
ci vaiu ncontru a li bivii, lu accumpagnu;
la vita nun ni duna nenti senza fari sacrifici.»
Ntô mentri chi dici ‘ssi cosi, ecco chi arriva
Fuscu Aristiu, caru amicu miu e chi lu canusci bonu.
Ni firmamu. «D’unni veni e unni vai?» ci spia e ci rispunni.
Cuminzai a tirarlu pi la manica, a darici pizzicuna nta li brazzi
totalmenti insinsibili, fannuci signali
scacciànnuci l’occhju, accussì mi purtava via.
‘Ddu tintu aurusuni facennu finta di nenti rririja;
a mia la feli m’abbrusciava lu ficatu.
«Mi dicii chi mi vulii diri sicuramenti ammucciuni nun sacciu chi.»
«M’arricordu bonu, ma ti lu dicu meghju nta n’autra occassioni:
oggi è lu trentesimu sabatu: certu nun voi offènniri
l’Ebrei circuncisi?» Io ci arrispunnu:
«Nun aiu nudda rreligioni.» «Ma io sì! Sugnu dubbiusu
unu di li tanti. M’ai a pirdunari; ni parramu n’autra vota.»
‘Ssu iornu m’avia iurnatu davveru niru!
Lu briccuni si la svigna e mi lassa a mia sutta di lu cuteddu.
Pi casu ci va ncontru chiddu chi ci avia fatta la quarela
«Unni vai disgrazziatu?» ci dici gridannu, e «Ti pozzu pighjari
comu testimoniu?» Io ci proiu subitu l’aricchia.
Lu strascina nta lu tribunali; na confussioni da tutti li du parti,
genti chi arriva da tutti banni. Apollo mi sarvau accussì.
 
Via Sacra




Print Friendly and PDFCliccando sul bottone hai questa pagina in formato stampabile o in pdf



Per tornare alla home
Per contattare la Redazione


Questo sito fa uso di cookies. Privacy policy del sito e autorizzazione all'uso dei cookie: clicca qui